Poți să dai cămășii un aer modern și relaxat prin câteva mișcări: să-i sufleci mânecile, eventual să-i ridici puțin gulerul cămășii (dacă este apretat/întărit), iar dacă este suficient de lungă, poți pune în pantaloni partea din fața a cămășii sau doar jumătate din partea din față; o cămașă asimetrică -mai lungă în spate- va potența imaginea modernă a ținutei.
Pentru combinațiile stilistice din partea superioara a corpului, poți avea în vedere câteva exemple:
- cămașa albă și puloverul sau cardiganul: cămașa va da mai mult contur acestor piese prin expunerea manșetelor, gulerului sau a câtorva centimetri din partea inferioară a cămășii.
Îți recomand să ai în vedere ca puloverul/cardiganul să fie suficient de gros/ larg astfel încât să nu se observe nasturii sau eventualele cute făcute de cămașă;
- cămașa albă și sacoul/jacheta– În această combinație, îți recomand să ai în vedere o cămașă cu croiala dreaptă sau cambrată, potrivită cu croiala sacoului/jachetei, evidențiază-i gulerul sau manșetele;
- cămașa albă peste un top sau peste un body. Îți recomand ca sub cămașă să folosești piese vestimentare cu structură uniformă, astfel încât să eviți ca în zona acoperită de cămașă acestea să aibă dantelă sau alte aplicații. Acestea pot priva cămașa de look-ul uniform. Dacă dorești să adaugi aceste elemente decorative, poți avea în vedere să fie aplicate doar in zonele care ies din cămașă/ care se văd dacă deschei nasturii;
- cămașa albă sub rochie. Poart-pe sub o rochie neagră (dreaptă sau în A), mai largă sau mai groasă decât cămașa, gulerul si manșetele cămășii vor încadra rochia.
Poți integra cămașa unei ținute pentru cocktail: cu o fustă din tafta sau o pereche de pantaloni de piele, din matase, din catifea și vei obține un look rafinat.
Când vrei să îți îmbunătățești imaginea, ne poți contacta pe messenger Facebook: Let’s style.ro sau la adresa de e-mail letsstyle.ro@gmail.com
Pe curând!
Fotografii: Pinterest